Măsurile stabilite de MEN cu privire la reluarea cursurilor
Ministerul Educației și Cercetării a agreat cu partenerii educaționali – reprezentanții elevilor, studenților, părinților, cadrelor didactice și cei ai Consiliului Național al Rectorilor, măsurile care se impun în vederea reluării cursurilor și a finalizării cu succes a anului școlar și universitar 2019/2020, și anume: În funcție de data la care se vor relua cursurile, probele scrise…