Ministerul Educației Naționale a lansat viziunea sistemică “Educația ne unește”, supusă dezbaterii publice.
Vineri, 17 mai, în cadrul Consiliului Profesoral al Școlii noastre a avut loc dezbaterea privind viziunea “Educația ne unește”.
În cadrul acestei întâlniri cadrele didactice și-au prezentat punctele de vedere și au venit cu propuneri privind implementarea acesteia, astfel încât serviciul public de educație din România să asigure o deschidere a școlii către comunitate, de colaborare continuă între factorii educaționali, familie și comunitate, toate acestea având ca rezultat modelarea copiilor în adulți integrați social și profesional.