NOU!
Metodologia și calendarul înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2022 – 2023 au fost aprobate prin ordinul de ministru 3.445/17.03.2022.
- Metodologia de înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2022 – 2023 + Anexele metodologiei de înscriere ( click aici )
- Calendarul înscrieriiîn învățământul primar pentru anul școlar 2022 – 2023.
***
- Fișa de înscriere (va fi disponibilă în perioada 11.04.2022-10.05.2022 pentru înscrierile aferente etapei I, respectiv 31.05.2022-07.06.2022 pentru înscrierile aferente etapei a II-a).
- Pagină web dedicată: https://inscriere.edu.ro/
- Informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal în procesul de înscriere a copiilor în învățământul primar (fișier pdf disponibil în curând)
***
Înscrierea în învățământul primar se face în baza metodologiei specifice, aprobată de Ministerul Educației.
Astfel copiii, care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2022, inclusiv, trebuie să fie înscriși în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011.
La sediile inspectoratelor școlare județene și la avizierele sau pe site-urile (dacă există) unităților de învățământ trebuie afișate listele cu circumscripțiile școlare, iar părinții trebuie informați cu privire la conținutul activităților educaționale care se desfășoară în clasa pregătitoare, la abordarea didactică, la organizarea programului școlar etc.
Părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, inclusiv, pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător.
Toate unitățile de învățământ au obligația de a oferi informații referitoare la procedura de înscriere a copiilor în învățământul primar, indiferent dacă părinții fac parte sau nu din circumscripția respectivă.
Atenție! Completarea cererii de înscriere nu garantează înscrierea copilului dumneavoastră în unitatea de învățământ și nu elimină obligativitatea de a vă prezenta la unitatea de învăţământ unde doriţi înscrierea cu dosarul complet al copilului, în vederea validării acesteia. Acest formular vă permite doar să vă prezentați la secretariatul școlii cu datele copilului precompletate, scurtând timpul de așteptare al tuturor.
Sursa:
https://www.edu.ro/inscriere-invatamant-primar
*Articol în curs de actualizare